La zimbri - Bogdan Duna

vizita la zimbraria neagra-bucsani

           I-ai vânat până aproape de extincţie. Şi nu de-acum. De multă vreme. Azi nu-i mai poţi vâna şi pe foarte puțini îi mai poţi vedea în libertate. De dicolo de gard ridică alene capul şi te privesc cu indiferenţă. Masivi, par sfioşi şi fără vlagă. Te-ar putea spinteca, însă, într-o clipă. Nu o fac. Apatia din ochii lor mari, dacă te uiţi mai bine, vei înţelege că este de fapt un reproş; un reproş adânc şi dureros ce izvorăşte din cicatrcea pe care tu ai cotinuat sa o adânceşti veacuri de-a rândul. E doar un reproş. Pentru că, spre desebire de tine, de-a lungul aceloraşi veacuri, nu şi-au insuşit darul urii. Trec anii şi puii apar unul câte unul. Încet şi sigur. Gardul înalt îi apră de tine. Pe tine cine te apără de tine? Dacă tot eşti acolo, îngenunchează! Destul i-ai îngenuncheat. Acum eşti pe tărâmul lor.


Powered by SmugMug Log In